În ultimii ani, am trecut deseori prin faţa Casei Memoriale “Maria Filotti” din strada Vasile Pârvan nr. 12 din Bucureşti, în drumurile mele spre anumite obiective din Centrul Capitalei. Într-una dintre călătorii m-am oprit în faţa acelei locuinţe impresionante, notându-mi textul scris pe placa comemorativă de marmură albă: “În această casă a locuit Artista Poporului, Maria Filotti, 1883-1956, care a slujit cu abnegaţie timp de o jumătate de veac teatrul românesc.”. Într-o altă deplasare în zonă, am vizitat acel obiectiv cultural, fiind impresionat de colecţia obiectelor personale, a tablourilor şi fotografiilor ilustrând momente din viaţa şi activitatea teatrală ale Mariei Filotti de la debutul ieşean până la trecerea sa în nefiinţă.
Acum, aflându-mă în anii senectuţii şi stând mai mult acasă, m-am gândit că aş putea scrie câteva rânduri pentru gazeta Curierul Naţional, împlinindu-mi astfel o firească îndatorire ca iubitor al teatrului românesc, precum şi în virtutea mândriei mele de a fi moldovean, având în vedere faptul că Maria Filotti a debutat în acea lume miraculoasă pe scena “Teatrului Naţional” din Iaşi.
Articolul meu se înscrie sub auspiciile memorabilelor cuvinte purtând semnătura Mariei Filotti: “Între teatru şi comorile lumii aş alege teatrul.”. Renumita artistă explicita astfel opţiunea sa fundamentală: “Ai să cunoşti succesul pe scenă. Ai să simţi cum sala întreagă stă aninată de buzele tale, trăieşte, râde, plânge şi vibrează odată cu tine. Ai să simţi fiinţa aceea unică pe care tu ai creat-o în întunericul sălii, căreia tu i-ai dat un singur suflet, sufletul tău dăruit personajului şi care a izbutit să contopească acele sute de suflete într-o singură simţire.”.
Maria Filotti s-a născut în ziua de 9 octombrie 1883 în comuna Batogu, satul Cireşu de lângă Brăila, un loc pe care viitoarea mare artistă a României îl descria astfel: “un sat aşezat în şes, cam între gările Inaca şi Deduleşti, în apropierea râuşorului Călmăţui care era tare poznaş: când era uscat ca-n palmă, când se revărsa, înecând recolta”. După cursurile primare şi gimnaziale absolvite în anul 1895, întrucât la Brăila nu exista un liceu de stat pentru fete, dânsa a urmat “Şcoala Secundară de Fete”, o instituţie particulară care purta denumirea întemeietorilor acesteia: grecul Penetis şi italianul Zurmali. Bacalaureatul l-a susţinut la secţia clasică a Liceului brăilean “I.C. Massim” cu lucrarea intitulată Opera politică şi literară a lui Dimitrie Cantemir. După terminarea studiilor liceale, Maria Filotti s-a înscris la “Universitatea din Bucureşti”, secţiile Litere, Filosofie şi Drept.
A intervenit, însă, un moment parcă dictat de Destin, care avea să îi schimbe radical opţiunea iniţială şi să o poarte pe drumul glorios al artei teatrale: profesorul universitar Ştefan Sihleanu, director al “Teatrului Naţional” din Bucureşti, care fusese preşedintele comisiei de examinare la bacalaureatul susţinut la Brăila, a determinat-o pe Maria Filotti să încerce şi la “Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică” din Capitală. Astfel tânăra brăileancă ajunge, după examenul susţinut, ca elevă a maestrei Aristizza Romanescu care reuşise mai înainte să îl convingă pe tatăl Mariei să fie de acord ca fiica lui să facă teatru. Îşi amintea un episod hazliu din timpul unei evaluări în faţa lui Titu Maiorescu care era profesor la Conservator: în virtutea emoţiei nestăpânite, atunci când a dorit să-i mulţumească distinsului om de cultură, temându-se să nu spună cumva “merçi” în loc de “mulţumesc”, dânsa a inventat un cuvânt inedit: “mersumesc”; nostima întâmplare a fost povestită chiar de ea în revista Teatrul.
Ca urmare, Maria Filotti a renunţat la studiile efectuate până atunci la “Facultatea de Drept”, iar în 1906 absolvea Conservatorul bucureştean cu rolul încredinţat din tragedia în versuri Fedra de Jean Racine. În acelaşi an – la propunerea profesoarei sale, Aristizza Romanescu – Maria Filotti accepta propunerea avansată de noul director al “Teatrului Naţional” din Iaşi, scriitorul Haralamb Lecca de a semna un contract pentru o stagiune teatrală (octombrie 1906 – februarie 1907). Aflată în urbea moldavă, Maria Filotti a interpretat multe roluri din piese de teatru ale unor scriitori străini şi români. De asemenea, dânsa a jucat rolul Nerrei din Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri într-un spectacol festiv organizat cu prilejul dezvelirii bustului marelui poet în faţa “Teatrului Naţional”.
În aprilie 1907, în timp ce se afla în turneu cu Agatha Bârsescu, Maria Filotti a fost invitată la Bucureşti pentru a semna contractul cu “Teatrul Naţional” pe scena căruia a debutat în seara de 29 septembrie a acelui an în rolul Vidrei din piesa Răzvan şi Vidra de Bogdan Petriceicu Haşdeu. Acolo a jucat în 167 de piese de teatru, în 45 dintre acestea interpretând roluri principale; dânsa a avut ca parteneri remarcabili pe Constantin I. Notarra, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Petre Liciu, Tony Bulandra, Aristide Demetriade ş.a. Ea însăşi îşi amintea că pe prestigioasa scenă bucureşteană a avut o multitudine de roluri: regine; personaje clasice; personaje legendare; femei cochete sau fatale, iar “din când în când, câte un om adevărat”. Referindu-se la rolul actriţei din piesa Pariziana de Henri Becque, scriitorul Mihail Sebastian arăta în anul 1929: “Şi-a construit rolul patetic, cu resurse de comediană mare, făcându-ne să uităm tot ce ar fi fost fals şi vechi. A creat o femeie. A schiţat un caracter. A descoperit un umor ascuns, a făcut să strălucească o replică ştearsă. Încă un mare succes al unei artiste mari.”.
Maria Filotti a apărut în cinci filme emblematice de la începuturile cinematografiei româneşti: Înşir-te mărgărite; Independenţa României; Pe valurile fericirii; Visul unei nopţi de iarnă; Citadela sfărâmată.
În timpul Primului Război Mondial, Maria Filotti a organizat, la Iaşi, un spital de campanie unde a îngrijit mulţi soldaţi români răniţi. Peste ani, reuşea să facă o nouă clădire a “Teatrului Mic” din Bucureşti în locul celei distruse de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial, făcând împreună cu fiul său împrumuturi la bănci.
Reputatul cronicar dramatic şi gazetar Nicolae Carandino (1905-1996) o evoca astfel: “Îmi reamintesc şi astăzi ziua în care am cunoscut-o pe Maria Filotti. O văzusem şi o aplaudasem de multe ori pe scenă, scrisesem chiar despre ea. Dar în clipa în care, după o protocolară ciocănitură, uşa biroului meu de la ziarul Facla s-a deschis, nu simpla politeţe m-a îndemnat să mă ridic în picioare. Salutam o mare glorie a scenei, dar aduceam în primul rând omagiu unei extraordinare frumuseţi. Înaltă, purta o pălărie cu boruri mari, iar privirile ei desfăşurau în odaie suluri de întunecată catifea. Deşi am recunoscut-o din prima clipă – cine ar fi putut să o confunde? – n-am putut articula niciun singur cuvânt. Îl căuta pe scriitorul Ion Vinea ca să protesteze împotriva unei note din gazetă. Am rezolvat eu. La plecare mi-a întins imperial mâna pe care m-am înălţat să o sărut. Şi am rămas singur mut, imobil, prostit – aşa cum nu mai rămân, în asemenea ocazii, tinerii de astăzi. Fiindcă n-au prilejul s-o vadă de aproape pe Maria Filotti.”.
Marea noastră actriţă a avut înalte demnităţi şi a primit distincţii de prestigiu printre care: preşedinta “Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici”; reprezentanta României în Comitetul Internaţional al “Societăţii Universale de Teatru”; “Artistă a Poporului”; “Societară de Onoare a Teatrului Naţional Bucureşti”. Teatrul din Brăila, înfiinţat în 1864 se numeşte, începând din anul 1969, “Maria Filotti”.
S-a stins din viaţă la Bucureşti în ziua de 4 noiembrie 1956, când avea 73 de ani, din cauza unei crize cardiace, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu din Capitală.
